marți, 29 decembrie 2015

you made me ramble

Scriu si ma gandesc iar la ce ramane din mine si de data aceasta. Putinul pe care l-am lasat a ramas la fel. Oare de ce? Oare de ce nu m-a clintit? Incerc sa imi pese, dar nu reusesc. Nu pot sa mai simt nimic. Asa am vrut si , din fericire, e extrem de bine ca nu simt nimic nici in acest moment. As fi putut simti fericire, extaz si deznadejde, poate chiar si o urma de iubire. Dar nu. Sunt inchisa,sunt in spatele zidului, sunt aparata, si nu simt nimic. Oare e posibil sa nu simt nimic? sunt uimita de puterile mele si sunt uimita de cat de mult poate duce mintea mea. Minte care imi e aliatul cel mai de pret si dusmanul cel mai de temut. Sunt fericita in minte, deci nu sunt fericita niciodata. Scenarii, planuri, realizari, totul se poate petrece in mintea mea, dar ma pierd in ea si nu mai disting realitatea.
oare am dreptate in privinta ta sau mintea mi-a creat scenariul despre frica ta? Putea fi mult si bine, dar am ales sa fug si sa joc un rol de victima. Si nu imi pasa, dar mi-ar fi putut pasa atat de tare. Sunt ranita si vindecata, dar ma ascund in spatele zidului si nu mai simt nimic. Probabil si tu. Ai fost jucat si aruncat si acum e randul tau sa te joci, asa cum e si randul meu sa ma joc. Problema e in viata ca nu ne dam seama cand e vremea sa spunem "stop joc" si sa revenim la daramat ziduri si la construit castele noi-nu din nisip de data asta. Oare mai pot avea o mica speranta ca intr-o buna zi vom construi casa din vis? Sau niciodata nu va fi a noastra? oare exista acolo cineva mai bun sau vom trai in mediocritate pana cand ne trezim din visare? cat va dura? sunt intrebari care, odata nu mi-ar fi dat pace. Dar din cauza zidului, aleg sa le las pe mana universului, sa isi faca treaba. Nu sunt gata, nu sunt pregatita. trebuie sa evoluez pe alte cai, trebuie sa imi fac un scop si apoi sa ma indragostesc iar, daca voi reusi vreodata... cert e ca niciodata nu va mai fi ca atunci cand eram copii si nu ne puneam atatea intrebari. s-a gasit insa cine sa ne faca adulti din copii. Iar scriu si iar ma gandesc ce a ramas din mine... am ramas tot eu, sunt la fel de singura. Am pus stop iar; ma intreb- oare chiar s-a terminat? as vrea sa cred ca s-a terminat, pentru binele fiecaruia. Fiecare lectie e o lectie cu un motiv. oare am schimbat ceva? oare voi afla candva?

miercuri, 11 noiembrie 2015

Oare stii cum e sa iti rupa cineva aripile? Oare stii cum e sa te tina cineva de ele, incat sa te impiedice sa zbori?
Oare poti intelege ca aripile sunt delicate, plapande; ele trebuie manevrate cu grija, cu blandete, altfel raman cu cicatrici permanente, care le insemneaza pentru totdeauna.
Atat de ranit ai fost, incat sa cauti in jur persoanele puternice, cu potential de viitor, carora sa le frangi aripile? Ai vrut sa zbori si tu candva, dar ai fost prins nepregatit si ai suferit o luxatie indelungata de mijloc de zbor.
Stii sa zbori. Stii sa fii infinit de puternic, intens,profund . Iar teama ta cea mare, de apropiere emotionala,e si cea mai mare dorinta a ta. De ce o reprimi? Se observa aici un comportament tipic de fuga. Fugi de ce te sperie, fugi de ce te atrage, fugi de ce simti ca poate fi revolutionar. Fugi... Caci la asta te pricepi cel mai bine. 
Unde iti sunt aripile? De ce se ingreuneaza prin apasarea ranilor? Ranile se vindeca, golurile se astupa, cicatricile raman doar pentru a ne cunoaste slabiciunile, insa dorintele si nevoile nu ne dau pace. 
Mi-ai patruns in corp,dar organism meu a avut aparare imunologica buna. Esti o inflamatie subacuta, cu mici episoade de acutizare, esti ca un abces care nu a putut fi suficient de virulent incat sa sparga membrana piogena. 
Ai avut potential de cronicizare. Inca mai ai. Timp e destul; in zilele noastre, tentatiile sunt mari, revii la ce ti-a ramas in minte, revii prin comparatie, revii cand momentul va fi mai potrivit. 

sâmbătă, 31 octombrie 2015

Should I give up or should I just keep chasing pavements even if it leads nowhere?


Totul are un inceput, un mijloc si un sfarsit. Problema mea este ca ratez inceputul punandu-mi prea multe intrebari si gasind prea multe cusururi. Cu mijlocul ma descurc mai bine, o data ce accept situatia, dar uneori trag de ea si ii dau nuante mai pronuntate astfel incat sa ma simt sigura si totul sa se incadreze in povestea mea. Iar cu sfarsitul... Ooh stau cel mai prost. O data ce am acceptat si am integrat evenimentul in viata mea, cu bune cu rele, cu adevar si cu lucruri imaginate, puse de la mine, mi-e asa de greu sa realizez cand e vremea unui sfarsit. Nu am limite. Nu stiu sa ma controlez. Stiu ca merit mai mult si caut neincetat, chiar si cand cred ca m-am oprit, sa primesc tot ce e mai bun. Limitele pentru mine nu exista, muncesc si trag pentru a obtine si mai mult. Uneori ma bucur de ce am, alteori nu. Alteori sper la ceva care sa imi multumeasca sufletul si sa imi bucure mintea. Putine persoane se ridica la nivelul la care eu sunt obisnuita. De aceea, o data ce m-am adaptat continutului, e foarte greu sa imi pun o limita si sa accept finalul. Cum sa accept ca nu va mai fi? Nu o sa ma mai pot juca? Voi muri de plictiseala ...
Lectiile sunt date pentru a fi invatate, pentru a capata experienta si pentru a cunoaste pe viitor ce ar fi mai bine. Iar revin la ideea : ai grija ce iti doresti, ai grija la ce visezi, ai grija ce iti spune intuitia.
Acum la finalul subit, trag linie si ma intreb iar " ce ramane din mine?" Iar raspunsul e unul mai bun. Ramane cunoastere, ramane un zambet ce ascunde adevaruri si limite depasite, fiori de moment si scantei stinse.
Sunt un pictor si am pictat o poveste transpusa pe o panza deosebita. Caci panza colorata in gri, stropita si patata de ceea ce a ramas anterior, s-a luminat. Din gri a devenit mai alba, albul fiind stralucitor, plin de speranta. Albul apoi a devenit fondul perfect pentru o noua pictura impresionista: multe puncte, multe linii, multe culori si emotii umane pure, aruncate cu grija uneori, alteori scapate de sub control, impulsuri de moment, nevoi ce trebuiau satisfacute, dorinte necunoscute, coincidente, cunoasteri, intrebari, toate grupate sub aspectul cunoscut dosr de mine si de tine. O opera pictata lent, nu in graba, cu amanari, fara prioritate, instinctuala, fara ocolisuri, uneori cu frica, cu retineri, sub forma de joc, limite testate. O opera fara asteptari, apoi cu surprize si satisfactii nebanuite, apoi cu promisiuni ce nu au vrut sa fie respectate.
Pot spune ca am pictat o incercare, o pre-opera de arta, un joc, o schita pe care nu am considerat-o importanta, desi ar fi putut fi piesa de rezistenta din muzeu. Esecul picturii de dinainte face pictorul mai precaut, mai plin de intrebari si mai putin dispus sa isi asume riscuri. Pictorul e dispus sa incerce, sa schiteze, sa isi testeze limitele, fara a prezenta publicului opera in care este implicat.
De la inceput am avut ezitari, insa am avut dorinta de a picta altceva, ceva nou, de a da frau liber unei noi tehnici artistice, fara a cunoaste daca ma pricep sau nu. Verdictul nu il stiu, dar schita mea mi-a fost de ajutor pentru a cauta in continuare inspiratia divina pentru opera vietii mele.
Poate voi mai picta fara sa public, poate voi reveni la aceasta schita secreta sau poate viata ma va surprinde pe neasteptate cu o noua chemare catre pictura destinata mie.
Am speranta ca voi fi mai flexibila catre noi inceputuri, pe care sa nu le mai ratez. Voi trai mijlocul mai prezenta si voi alege sfarsitul, daca e cazul, atunci cand opera e departe de o capodopera.

duminică, 11 octombrie 2015

Nici eu nu inteleg

 Mereu gasesc vointa in tacere. Mereu gasesc dorinta in confuzie. Mereu ma lupt cu demoni inexistenti doar de dragul de a simti ceva. Mereu am avut o dificultate in a discerne ce e adevarat si ce e doar in mintea mea. Mintea mea e un loc periculos, unde se intalnesc toti autorii de drame tragice, toti pictorii inspirati de trecerea timpului si toti indragostitii care nu isi gasesc calea. Sau poate nu se intalneste nimeni in ea. Poate sunt doar singura, cum am fost intotdeauna. Singura in pustietate, transform linistea in companie si auditoriu, cu scopul de a da mai departe cunoasterea mea. Cred ca ma plictisesc teribil de cei din jurul meu care nu se pot ridica la asteptarile mele si nu imi satisfac nevoile de apropiere. De aceea tot inventez situatii si traiesc in mine. De aceea am ajuns sa anticipez totul, toate raspunsurile si toate situatiile. Nu mai e deloc interesanta viata de zi cu zi cand pot cunoaste oamenii dintr-o privire. Nu mai am la ce surprize sa ma astept, pentru ca deja stiu cum vei reactiona.
Ma agat de cea mai apropiata realitate de ideea mea de poveste ce merita traita, dar fara succes. Totul se intampla atat de repede, dar nu avanseaza nimic. Vorbe, supozitii, situatii critice, senzatii tari sau mai bine zis neimplinite, anticipare, dorinte si usi trantite in nas. Closer to the edge and backing up. E ca si cum m-am specializat la tenis de perete. orice as face, nu pot trece de ...perete. Desi nu asta ar fi ideea, tot ce imi doresc cu ardoare e sa zdruncin aceasta nenorocire de zid si sa ma las dusa de valul necunoscutului.

miercuri, 9 septembrie 2015

scrisoare catre sine si catre tine


Gaseste fericirea in interiorul tau. Probabil eu am gasit-o, de aia am si absentat de aici. Am luat ceea ce a ramas din mine si am construit un nou inceput, cu o baza mai solida si cu pereti mai grosi, mai greu de daramat. Viata ne surprinde si ne da mereu peste cap toate planurile. Cerem de la univers lucruri pe care credem ca le meritam, dar primim mereu atunci cand vine intr-adevar timpul lor. Azi i-am cerut iubire, dar am primit recunoastere. Ieri i-am cerut o persoana, dar m-am primit pe mine inapoi. Maine voi cere doar liniste, pentru ca totul s-a asezat la locul potrivit pentru mine. Pot fi invincibila. Mi-am regasit iubirea de sine si mi-am dat seama cat magnetism pot sa am. Atrag lucruri bune, marete si persoane noi. Nu voi duce lipsa de nimic cat timp ma iubesc si ma apreciez la adevarata mea valoare. Oare cum spuneau altii ca sunt superioara cand eu imi uram fiecare parte din mine-fizica si psihica? Transmiteam doar semnale de :" stai departe" si nicidecum "vino!". Orice schimbare incepe cu tine. Iti poti atinge orice scop daca ramai impacat cu tine si incerci sa fii constient de timpul prezent si de momentul in care te afli. Nu conteaza trecutul. Nu poti influenta viitorul. Dar iti poti face alte prioritati si iti poti pastra prezentul. Trecutul e frumos si dureros, iar viitorul va fi plin de provocari si surprize. Momentul asta e doar al tau, iar la varsta asta e de datoria ta sa traiesti clipa. Greselile sunt umane, iar unele greseli aduc cele mai mari miracole. Coincidentele exista atunci cand dorintele tale se suprapun peste ale altcuiva, iar universul le apropie. Si nu uita: fiecare persoana intra in viata ta pentru o anumita perioada de timp cu scopul de a te invata ceva: bucurie sau tristete, apreciere sau umilinta. Fiecare persoana te va invata sa descoperi cate o noua parte din tine, de care nu stiai pana acum. Esti doar un om, dar poti trai o mie de vieti.
Nu uita sa fi prezent in prezent. Nu stii ce aduce ziua de maine. Bucura-te astazi pentru ca vei uita cum s-a simtit clipa de ieri, iar maine poate o ratezi.






duminică, 26 iulie 2015

The world of a change

Thoughts of the day:

1. Oriunde ma va duce situatia asta, voi fi bine. In siguranta si fericita.
Inca o lectie invatata despre sansele pierdute si ocazii risipite. Nu va exista cineva care sa alerge dupa tine pana la infinit, pana te decizi tu. Ceea ce nu am riscat eu, va risca altcineva la momentul potrivit. Insa nu stiu daca tu o vei face. Ceea ce credeai atunci ca merita, acum nu mai stii sigur. Increderea de atunci s-a risipit. Iar eu pe zi ce trece, m-am convins si mai mult ca e ok si riscul. Cum am mai zis, eu fac totul cu intarziere, cu amanari, iar acum regretele nu isi au rostul, pentru ca merit orice zbucium interior. Totul tine de sansa si de destin. Nu stiu ce sa iti mai zic. Nu stiu ce as putea sa mai fac. Decat sa astept si sa imi traiesc linistita viata. Putea fi, mai poate fi.

2. Nu iti dai seama cat de fericita sunt in acest moment in care realizez din nou cat de bine ma simt singura. Rectific. Nu singura, fara tine. Toate probleme si grijile mele au fost minunat pasate acelei fete, acelui experiment esuat, care practic din primele zile mi-a preluat rolul si cu el, si toate problemele tale. Nu mai sunt ale mele. Nu mai am de ce sa nu dorm! Nu mai am de ce sa ma uit intruna inapoi. Saraca, acum ea isi varsa amarul si se simte ca o proasta, pentru ca s-a uitat in locul nepotrivit. All that crazy shit you carried is hers to care about. Si din pacate, nu va intelege niciodata "de ce?". Pentru ca nimeni intreg la cap nu va pricepe "de ce?". Si ea va pasa aceste intrebari urmatoarei si urmatoarea isi va pierde o buna bucata din nopti incercand sa gaseasca raspunsuri.
Din fericire, nu voi mai fi eu niciodata acea persoana. Si sunt cea mai fericita din lume.

marți, 30 iunie 2015

tot ruina

And when I hit rock bottom again, my mind starts wandering, and I become troubled. 
Degeaba spui ca nu e adevarat. Nu stiu cum reusesc. Sunt defecta, sunt plina de imperfectiuni. Ating, atrag si distrug. Asa a fost mereu. Nimic bun nu a ramas cu mine. Degeaba cred in maretie cand eu sunt o ruina. Degeaba promit sa fiu mai buna cand tot ce fac e sa indepartez. Nu poti sa treci de bariera asta si nu iti dai seama ca e doar un mod de aparare, iar esenta e sub ea. Si din pacate, nu dovedesc ca pot mai mult. Degeaba ma laud si am asteptari cand zi de zi, ora de ora, sunt la pamant. Ganduri, schite, asemanari, priviri, reflexii, oglindiri... unde ma caut, acolo nu ma gasesc. 
Si de aici de jos, din abisul intunericului (ca sa nu zic groapa), promit ca ma voi ridica cu blandete si cu gratie si voi lasa armele, voi lasa suspiciunile si voi lasa frica. Cand nu caut, gasesc. Cand caut, ma pierd iar, aici in intuneric. Nu-i asa ca fiecare are intunericul propriu, dominat de vocile rele, care nu isi fac cunoscuta prezenta decat cand te simti tu destul de fericit?
Diferenta e ca eu le las sa vorbeasca, sa isi cante cantecul de sirena, iar eu ca o fraiera, ma las prada lor si continui sa le slujesc. Le aduc laude si le hranesc cu pesimism si cu greseli. 
Asa am fost, asa raman. Daca vezi ce e mai rau din mine, asta iti voi arata.
Daca incerci sa vezi din ce sunt facuta cu adevarat, iti arat doar bunatate, delicatete si tandrete. 
Dar nu. Asa cum esti construit, asa cum ai fost ranit, alegi sa trezesti doar ce e mai rau si mai obscur. Te sperie lucrurile astea, cand ar putea sa te provoace. 
Toti purtam o masca construita din loviturile pe care le-am primit si din frica de a le mai primi din nou. Dar de ce ne e frica, de aia nu scapam. Vreau sa indraznesc sa cred ca sunt capabila sa vad dincolo de ea, dar tu nu indraznesti sa o dai la o parte. Asa dansam la balul mascat al verii, cu doua masti macabre, faurite din cel mai gros lut si pictate de-a lungul anilor de experiente pe care nu le-am mai repeta si de persoane cu care nu vrem sa mai avem de a face. Am lasat toate lucrurile rele sa isi puna amprenta pe noi, sa ne marcheze si sa ne avante spre viitor cu o frica si cu o retinere. Asa satisfactie sa le dam ? credem ca ne protejam, dar din pacate, tot ce facem e sa indepartam. Eu mi-am dat-o jos din cand in cand, dar acolo unde eu sunt dezbracata, tu ai 5 straturi de haine puse. Acolo unde eu nu sunt ranita, tu esti. Acolo unde eu sunt cusuta si am cicatrici, tu ai pielea nepatrunsa si orice atingere o simti ca pe un fior. Eu am locuri nedescoperite, iar tu le-ai pierdut sacralitatea de mult. Eu traiesc prin vise, iar tu te tii de realitate. Cine e mai castigat? Doar viata, caci toti pierdem in fata ei. 
Asa ca, ruina sau nu, eu stiu cine sunt, ce imi doresc, dar gresesc, si nu doar o data, de fiecare data cand incerc sa nu o fac. Totul ar fi asa de simplu fara orgolii, fara lupte de puteri, doar cu alegeri asumate si riscuri luate. Visez sa ma construiesc din nou, fara sa ma mai clatin la fiecare adiere de vant. Sunt puternica, dar totusi, cine poate sa indure atata vant? Tot ce imi doresc e sa merite cineva sa imi dea jos masca, iar eu o sa i-o dau pe a lui jos, iar ceea ce se ascunde sub ele sa fie ceea ce mereu a lipsit. 

Continua

 Continua. Continua ce faci, continua sa fii cine esti, continua sa uimesti lumea asta mediocra cu bunatatea ta. Continua sa stii cand tacerea e raspunsul si continua sa renunti cand nu mai ai lumina in fata. Continua sa iti urmezi instinctul, continua sa crezi in principiile tale.

Opreste-te. Opreste-te din analiza, din comparatii, din a respecta regulile altora. Opreste-te din a face pe plac autoritatiilor impuse. Opreste-te din a lasa oportunitatile sa treaca pe langa tine. Opreste-te din a face "ce trebuie". Opreste-te din a-ti opri dorintele.

Incearca. Incearca sa cuceresti noi teritorii. Incearca sa vezi mai departe de aparente, Incearca sa te autodepasesti. Incearca sa ramai calm pentru un moment si sa privesti in jurul tau - tot ce misca si ce nu misca. Incearca sa te vezi puternic si demn. Incearca sa spui "merit mai mult".

Crede in tine. Crede in ceea ce esti, crede in cum te prezinti in fata noastra. Aminteste-ti mereu, cand te uiti in oglinda in fiecare dimineata, ca in tine se afla o putere de nedescris, rabdarea si pasiunea pentru a atinge stelele si a schimba lumea. Nu iti mai trai frica, traieste visele.





Traieste. Nu lasa anii sa iti dea varsta, nu lasa obstacolele sa adauge ani, nu lasa tineretea sa fie irosita si nu o lasa pe maini necunoscute.
Transforma-te spre ceea ce tinzi. Nu te lasa prada tentatiilor si multimii. Ceea ce e normal pentru altii, pentru tine nu. Fii unic.

Accepta. Accepta ca suntem diferiti. Accepta ca totul se poate schimba. Accepta minunile, accepta coincidentele, accepta sfaturile, accepta ca te-ai inselat. Accepta ca pentru cineva, reprezinti mai mult decat te valorifici singur. Accepta ca uneori, te lupti in zadar. Accepta sa faci compromisuri. Accepta sa accepti si alte pareri si vei descoperi cele mai frumoase amintiri.

Nu pedepsi. Trecutul tau e doar al tau, greselile sunt ale tale, Pacatele tale nu se platesc in doi si nici nu reprezinta teste pentru cei ce vor sa iti fie alaturi. Crezi ca stii tot, dar viata iti tot arata ca mai ai multe de aflat.

Lasa jocurile. Lasa asteptarile. Lasa ideile preconcepute. Uita de tine, uita de mine. Priveste inainte. Lasa viata sa iti ofere totul, pentru ca meriti mai mult. Meriti sa traiesti si meriti sa si gresesti, caci toti invatam din greseli.

Totul e perfect aici, acum, azi. E tot ce ai in clipa asta. Uita trecutul, uita viitorul. Daca te concentrezi prea mult pe ce nu a fost si pe ce nu va fi, vei pierde ce nu se poate consuma in momentul asta. Ia in tine prezentul, accepta-l, traieste-l si peste 10 ani, vei fi recunoscatoare.
Sunt oameni care traiesc intr-o lume din vis si sunt oameni care infrunta realitatea - si cei din urma reusesc sa transforme realitatea intr-o lume de vis. Prea multe riscuri,nu? Riscul de a pierde tot ce ai? Si ce ai? nu ai mai pierdut totul mereu si mereu? Poate asta e farmecul vietii, sa construiesti, sa distrugi, sa construiesti, sa parasesti, sa construiesti si sa pastrezi.


" Sail away from the safe harbor."  

sâmbătă, 20 iunie 2015

De ce nu pot sa primesc ce imi doresc?
De ce ma intorc iar la nopti nedormite si de ce ma las afectata de aceleasi lucruri, in situatii si circumstante total diferite? Poate pentru ca problema sunt eu? Poate pentru ca eu chiar distrug tot ce ating, incepand cu mine?
De fiecare data cand incerc sa ma vindec ma las prada tentatiilor si revin la ce am fost. O ruina, niste ziduri inalte, care nu isi au rostul, si care se clatina, arunca cu bucati din ele, dar de ale naibii raman in picioare. Asta sunt. Un haos,  o minte bolnava, care nu isi gaseste scopul, care nu se poate tine de un plan si care e incredibil de singura. Toate lucrurile bune fug de langa mine si de mine. Totul se naruie, iar eu raman aici singura. Problema am fost mereu eu. Problema asta care nu imi da pace am fost mereu eu, degeaba am aruncat vina pe altii.
Am incercat sa ma iubesc si sa ma fac fericita, si cand credeam ca am reusit, am cazut prada tentatiei de a lasa fericirea mea pe mana altora. Am avut tot ce era mai bun si am pierdut, pentru ca sunt un dezastru, pentru ca distrug tot ce ating. Cu ce ma ajuta sa fiu nemuritoare in lumea asta efemera daca nimeni nu se apropie de mine? De ce toti isi pastreaza fericirea si doar eu nu am parte de ea?
De ce nu stie nimeni sa aiba grija de mine si de ce imi pun atatea sperante in persoane care nu vad mai departe de lumea cu care au fost obisnuite? Oare chiar atat de superficiali sunteti toti? Oare voi ramane singura care vede mai departe de invelis? Esenta, istoria, divinitatea, coincidentele, destinul, reinventarea lumii de demult? Iti spun ceva cuvintele astea? Sau esti blocat in gandirea ta de doi bani cu care ai fost invatat?
De ce nu ma opresc din a crede in oamenii care nu pot mai mult? De ce nu pot sa atrag persoanele pe care le vreau si de ce cand imi doresc ceva cu atata ardoare, nu il pot avea, fara sa renunt mai intai la el?
Viata mea de ruina e mult prea complicata si nu am ce sa fac decat sa merg mai departe, caci stalpii mei nu vor ceda niciodata.

luni, 15 iunie 2015

Stop lupta

Ma intreb oare unde ma terminam eu si unde incepeai tu?
A fost un vis frumos, spulberat, rupt, disecat. A fost de parca n-a fost. A fost mai tarziu decat trebuia, caci viata mea e o amanare. Traiesc intens , dar mai tarziu decat ceilalti. Am un decalaj care s-a potrivit perfect cu al tau. Ca doua linii ne-am intersectat si oricat de mult as fi vrut sa ramanem paraleli, nu putem invinge fizica. Minciuni, prefacatorii, inselaciuni, dorinte nestapanite, distrugeri, nepasari, inchipuiri, epuizare. O insiruire de cuvinte, caci atat conteaza. Din toate scrisorile interminabile, nu mai e rost de cuvinte, nu mai e rost de explicatii. Am obosit si aveam nevoie sa ma regasesc. Mi-am dat seama ca regasindu-ma, am gasit ce imi lipsea. Fericita cu mine, inauntrul meu, linistita, accept provocarile si pot sa ma bucur de ce merit. Nu meritam compromisurile, dar credeam ca renuntand la mine , tu imi vei fi de ajuns . Si nu mi-ai fost. Tulburata, deranjata. Asa mai sunt, dar linistita, pentru ca am viata pe care o merit. Nu mai trebuie sa suport indoielile, minciunile, lasitatea, iluziile hranite pe care nu le puteai respecta, promisiunile care erau mai presus de puterea ta, slabiciunea, lipsa de autenticitate.
Orgoliu prost, viata nu e o lupta ce trebuie castigata, nu am de ce sa ma simt invinsa de tine, nu am de ce sa cred ca te pot invinge. Am obosit sa ma mai joc. Daca renunt si la ideea de invingere, I will thrive again. Nu vreau sa castig, am invins deja in lupta cu propria persoana. Daca renunt la vanitate, lucrurile bune care ma asteapta vor veni mai repede. Le chem, dar nu le astept. Vor veni.
Am fost la fel impreuna, dar separat, nu.

vineri, 29 mai 2015


                       You left my soul bleeding, so you could be king. 
 You chose to reign, to rule them all.
 Too bad all the Kingsmen left, they didn't want such a weak man to be the first among them.
 You left my heart to ache, only so it can find the right pace again.
 This kingdom is an illusion and those who proclaim to rule are the first to go away.
But you wouldn't know this, you were too vain to see the truth.
 Those eyes that once carried happiness, now only carry hell.
 Hell is empty and all the weak devils are here, and you can rule them all! King of foolishness, king of failure, and me, the Queen of Hearts.

                              

sâmbătă, 23 mai 2015

Fiecare om are limite. Eu le am pe ale mele si nu stiu cum se face, dar de fiecare data parca se largesc si mai mult. De fiecare data cand te joci cu mintea mea, rabdarea mea ajunge la limita si merge si mai departe. Si eu sunt uimita de cat de puternica e mintea mea si cat de slaba e a ta. Eu nu ma mai intorc, nu ma mai inspira trecutul. Voi gasi mereu unde sa ma simt vie. Atat de multe jocuri si farse, incat nici nu mai stiu care e realitatea. Am stiut oare vreodata? Visez atat de mult si vad viitorul din toate perspectivele incat imi e greu sa raman in prezent. Imi doresc mai mult si dorinta asta nu imi face bine. De ce nu pot fi multumita? Oare pentru ca stiu ca pot si ca merit mai mult? 
Reflectez. Contemplez. Admir frumusetea si o asez pe un piedestal. O venerez. Ma atrage ca un magnet. Tot ce e opus ma sperie si ma indeparteaza. 

 Mi-ati testat limitele si va place sa continuati, pentru ca stiti ca duc. Limitele imi sunt paradoxale. La inceput, ca un zid interminabil de inalt, iar apoi, ca un zid interminabil de lung. Amagire, speranta. Totul e ciclic. Ca un infinit, what goes around comes around. Din pacate pentru voi, frica nu ma opreste, ma impulsioneaza.
Din pacate pentru tine, am intalnit tot felul de oameni, stiu jocurile, stiu regulile, stiu vrajelile si iti stiu si limitele. Am invatat de la cel mai bun si cred ca l-am depasit. Azi construiesc si maine distrug. De ce ne e mai usor sa daramam totul dintr-o data decat sa rupem o foaie si sa o ardem? Oricum, niciodata nu vom uita totul si niciodata nu vom iubi complet.
M-ai impins catre limite doar ca sa imi cresc rezistenta. Nu am uitat dintr-o data, tu m-ai instruit pe ascuns incet incet, in fiecare zi. Dupa ce mi-am depasit limita asta, mi-am dat seama ca nu voi mai fi niciodata la fel. Ma schimb. Realizez mai multe, in special cate am pierdut. Mi-am subestimat limitele, iar eu pot sa fac orice.
Zidul asta va ramane intre noi doi mereu. Dupa ce am trecut de el, m-am simtit mai vie pe partea celalalta. Am avut orice, dar nu rabdare. Am simtit ca nu sunt eu cea care trebuie sa astepte. De ce sa astept cand pot sa am orice, oricand ce vreau eu? Nu pot astepta curajul tau. Inseamna ca nu iti doresti destul. De aceea, limita mea a indurat multe, si dupa ce le-a indurat, s-a saturat si a plecat, fara nevoia de a se uita in spate. 

vineri, 22 mai 2015

Happy



I found what I'd been looking for in myself
Found a life worth living for someone else
Never thought that I could be, I could be
Happy, happy

miercuri, 20 mai 2015

SKINS

Serialul asta ne-a marcat adolescenta multora dintre noi. Sunt sigura. Am vazut ca viata nu e chiar asa de usoara sau plina de farmec si am primit aprobarea sa fim tristi, depresivi si singuri. Cam deprimant, dar totul e perfect adevarat, melancolic si trist. 
Aici sunt putine scene care au trezit ceva in mine: ceva puternic, ceva ce era deja, interes, adevar, curiozitate, compatimire. Am fost mult prea deprimata oricum de fiecare data cand ma uitam la Skins... dar e o parte din mine. 































marți, 19 mai 2015

cum iubesc...

Si totusi, cum as iubi eu?
Complet, adevarat, in totalitate. Nu as mai fi nelinistita. Asteptarile mele vor fi indeplinite fara sa mai cer nimic. As da si as primi mai mult decat am stiut vreodata ca pot. Prima dragoste, urmatoarea, ultima... eu pot iubi de atatea ori, in atatea feluri, si mereu ma voi dedica. Unele doar dispar mai repede, sunt atat de intense incat se sting repede. Altele raman ca o rana, ca o cicatrice permanenta, care imi vor aduce mereu aminte cat de puternica sunt. Te poti indragosti de o mie de ori, poti avea mii de obsesii. Pasiunea e dependenta de dragoste, dar dragostea nu inseamna pasiune. Pot sa consider atragatori multi baieti, dar niciodata nu ma voi indragosti de ei. O relatie nu va fi o  dragoste de o viata. Dar cand vine dragostea adevarata, o vei simti. Totul va sta in loc si nu va fi loc de griji. Voi fi responsabila, voi stii ca maine va fi tot aici. Voi fi diferita si gata sa o primesc. Ma voi implica diferit si voi avea certitudinea si siguranta mult visata. Totul a fost doar o joaca pana acum. Vom avea lumea noastra si nu va mai renunta nimeni la mine. Caci ce e viata daca nu o poti imparti?
cand voi iubi cu adevarat, nu voi mai accepta compromisuri. Ori imi dai totul, ori nu imi trebuie nimic, caci eu iti voi da totul. Daca nu voi fi iubita, mereu imi va lipsi ceva. Fericirea o vom imparti la doi. In iubire, nu e loc de teama. Daca el se va teme de mine, eu il voi lasa. Daca il voi intimida, nu are ce sa caute langa mine. El nu va intelege lumea mea, nu va putea sa imi dea jos masca, si nici nu va pricepe ce se ascunde sub ea. Iubirea e mai presus de orice: ambitii, jocuri, putere, obiceiuri, indatoriri, prejudecati, rusine, sfaturi proaste. Tot ce va conta e sa nu dea inapoi cand va fi momentul sa ma iubeasca. Am invatat ca ceea ce iubesc ma reprezinta. Daca el va fi defect, eu voi avea mii de probleme personale. Totul se va reflecta asupra mea. In iubirea adevarata pe care o voi avea intr-o zi, voi fi cea mai buna varianta a mea, pentru ca el va fi cel mai bun, vom scoate la iveala exact de ce avem nevoie. Si va fi natural, vom stii ... Ia-ma in brate, fa-ma sa rad si ai grija de mine. 
oamenii care pot iubi cu adevarat de mai multe ori in viata, sunt mai fericiti. Sunt mai puternici, dau dovada de o cunoastere extraordinara de sine si de o motivatie din alta lume. Ei vor pune capat unei relatii atunci cand nu se mai simt in regula si vor incepe alta cu aceeasi daruire si aceeasi intensitate. Eu nu cred ca sunt asa .. ma consum, ma implic si apoi dispare totul. Exista resentimente si exista negare. Oamenii astia fericiti vor trece usor peste prejudecati, vor trece de perceptia fireasca a dragostei, vor incepe din nou o noua viata. 
Sunt si oameni care iubesc o singura data in viata, dar sunt mult prea lasi sa isi traiasca dragostea asta pana la capat. Apoi, toata viata lor va fi o goana dupa copiile marii iubiri. Vor schimba mii de persoane, vor cauta ce au avut, si niciodata nu vor gasi. Oamenii astia sunt mai tristi decat mine, mai slabi si mereu in cautarea absolutului, caruia i-au dat cu piciorul din orgoliu. Golul lor nu va fi niciodata umplut. Va fi infinitul sufletului lor, intr-o continua miscare, niciodata nu isi va gasi sfarsitul. Copii fidele sau corespondente exacte nu exista. Mereu va fi comparatia, mereu va fi frustrarea, iar ei nu vor fi impliniti. 
Inainte sa iubesc pe cineva cu toata fiinta mea, am realizat ca trebuie sa ma iubesc pe mine, sincer, necontrolat, nejustificat. Eu sunt cea mai importanta pentru mine. Eu am uitat sa ma iubesc. Cum sa ma astept sa ma iubeasca cineva daca nici eu nu o fac? dar acum o fac, si mi-am deschis nenumarate porti. Iubeste-te pe tine si vei cuceri lumea. Schimbarea vine si o vei vedea, chiar daca la inceput nu crezi. Nelinistea mea venea din adancul sufletului meu, din lipsa pacii interioare, din faptul ca nu am inchis ranile din copilarie si din trecut. Nu eram inteleapta, nu eram linistita. Am acceptat prea multe, m-am coborat, crezand ca acolo apartin. Dar din fericire, eu am crescut si am ajuns inapoi unde mi-e locul : sus... Din pacate, am suferit pentru a ma iubi pe sine, dar acum, toata suferinta nu mai inseamna nimic. Nu va mai insemna nimic in urmatorii 5 ani. dar iubirea fata de mine? va creste in urmatorii 5 ani. 
I am totally rambling.
Am facut atatea promisiuni pe care nici eu nu le credeam. E ciudat cum "pentru totdeauna" nu a insemnat nimic, a disparut asa de repede cum a si aparut. Am spus " te iubesc", "mi-e dor de tine", "esti totul", " nu pot trai fara tine" ... si asa cum le-am spus, asa au si disparut. au insemnat atunci ceva, acum nu mai inseamna nimic. Timpurile s-au schimbat, eu m-am schimbat, si nu mai pot concepe acele fraze in acest moment. 
Cand voi iubi din nou, o voi face neconditionat. Fara atatea griji. Daca ne indragostim, ne indragostim ca nebunii. Nu voi mai avea nevoie de raspunsuri, le voi avea deja in fata ochiilor. Ele complica sinceritatea acestui sentiment. Daca exista totusi intrebari, griji, suspiciuni, ma voi astepta sa nu fie iubire sincera. 
Nu imi va mai fi frica de nimic. Nici de o indragosteala, nici de o iubire, nici de un sfarsit, nici de o cearta, nici de o a doua sansa. Nu e loc de teama in iubire, asa cum am mai zis. Vreau sa nu mai simt frica, vreau sa fiu iubita pentru ce sunt. Sunt capabila sa iubesc atat de mult. Vreau sa traiesc in prezentul de azi, sa iubesc la timp, sa nu mai pierd oportunitati, sa nu mai regret nimic.
Imi place ca iubirea sa fie all-consuming, sa dau totul si sa primesc totul. Nu ma poate intelege nimeni, decat cineva ca mine.