luni, 16 februarie 2015

6 dec 2008

6.12.2008
Fiecare rand pe care il scria era imediat dat uitarii printr-un simplu click. Cat de simplu e sa distrugi, cat de simplu e sa darami tot ce ai construit intr-o viata, cat de usor e sa distrugi ceva ce cu greu te-ai straduit sa imortalizezi.
Poate sentimentul pe care il simti cand darami ceva te ajuta sa alini durerea…dar apoi regreti.. nu toti au puterea de a o lua de la capat.. nu toti invata din greseli si ajung din nou sa distruga ce cladesc. Totul poate sa ruleze la nesfarsit.
Poate e bine sa fii doar un om simplu..care se preocupa doar de problemele zilnice… poate nu e bine sa vrei sa ajungi departe… e bine sa visezi, e sanatos…te simti bine…dar dauneaza. Daca nu stii sa controlezi visele….daca traiesti in vise..daca crezi ca ele sunt reale…si apoi te lovesti de realitate…daca vrei prea mult de la  ceva sau te astepti la prea mult de la cineva…apoi daca nu ti se raspunde cum doresti cazi …si doare. Si nimeni nu crede…pentru ca acel nimeni nu a trecut prin asta.
Avea o viata perfecta. Chiar daca ii placea sa exagereze, stia ca oamenii o iubeau si faceau orice pentru ea..chiar daca unii doar in subconstient. Trebuia sa aiba o mica obsesie. Pentru ca nu putea avea.. si pentru ca nu ii placea sa piarda. Dar deja se lovise de prea multe ori…insa placerea pentru esec ii dadea putere sa spere… sa priveasca stelele si sa viseze…sa si-l imagineze alaturi de ea… sa stea pe malul marii si sa-si vada viata alaturi de el. Sa priveasca in spate si sa vada lumea pe care o iubeste atat si care o adora. Sa simta apa mangaindu-I pielea. Sa-si priveasca unghiile negre neroase de 3 saptamani si sa-si depaseasca din nou recordul personal. Cand nu sunt griji, sunt unghii frumoase. Vara o face sa fie libera. Vara poate sa fie printesa de demult. Din copilarie. Adorata de toti. Care se confrunta acum cu problemele vietii. Nimeni nu vrea sa o ajute…sau e ea prea grea de cap si nu vede. Sau poate pur si simplu vrea prea mult. De ce  e mereu alb si negru? Rozul e chiar frumos.
Nu vrea sa traiasca Happily Never After. Vrea o viata frumoasa… vrea sa fie iubita.. sa simta ca e lumea unei anumite persoane si ca poate sa genereze macar un zambet plin de iubire cu o simpla privire. She said no happily never after. Dar tot ce face… se pare ca e degeaba. Poate doar ii este frica sa fie ea. Pentru ca ea,asa cum este…este grozava. Dar de ce nu vad si altii asta? Are nevoie de o aprobare continua… de o siguranta pe care doar cineva i-o poate oferi.
Nu poate sa se minta singura..dar pe ceilalti da. Poate un pic de curaj ii lipsea. Pentru ca cu putin curaj ar fi putut sa faca multe. Dar prefera sa le faca doar in vise. Visele sunt vise.. nu sunt  materiale …si in vise e doar ea reala. Iar in realitate ceva o impiedica. Frica de a nu fii singura reala si in viata reala. Din nou are nevoie de siguranta si de confirmare. Ceea ce pe cineva deranjeaza. Si ea nu intelege de ce.
Dar continua sa viseze. Pentru ca intr-o zi, cand cerul se va lumina si in viata lui… va fii stralucire peste tot.  
Scrie fara rost. Dar spera sa fie inteleasa.
As she walks she starts to smile, realizing she hadn’t for a while.
Si cand scrie… aude cateodata sunetul eliberarii. Chiar si cu un mesaj…. Aripile ii cresc din nou, iar zambetul ii invadeaza chipul. Si dulcea realitate o loveste…strigand ca nu e adevarat. Dar ei nu ii pasa. Era frumos chiar si asa. Caci apoi urma sa adoarma zambind si putea sa intre in lumea viselor. Iar tomorrow is another day. Si poate reveni la vechia ei obsesie…sa faca pe diva.

De ce unele persoane sunt atat de false si de nesimtite incat sa baga peste ceva ce dureaza de atata timp… si vor sa fie ele principalul pion? De ce unora le este atat de usor sa minta si de ce altii sunt atat de naivi? De ce le dau mai multa importanta acelor persoane decat celor care merita cu adevarat?
Vrea un Craciun fericit. Sa aiba liniste.Stabilitate.Certitudine.Iubire. Dar stie ca nu e posibil daca se asteapta la lucrurile astea din partea unei persoane. Sau poate da.
Poate ar trebui sa gaseasca pe altcineva. Asta si-a spus o vara si o toamna intreaga. Dar cand totul era mai rau si pe sfarsite…iluzia ii era hranita din nou…iar sufletul i se umplea din nou de fericire si de un sentiment de libertate. Chiar daca era pentru putin timp. O facea sa traiasca. Singura…dar traia. Chiar daca in secunda urmatoare murea din nou. Iar apoi din nou invia.Viata si deznadejde. Bine si rau. Alb si negru. Iluzie si realitate. Singura si impreuna. De ce nu le poate avea pe toate? Poate ar trebui sa lupte mai mult. Poate ar trebui sa lase presupunerile. Poate nu ar trebui sa il astepte. Sa ii presupuna sentimentele si modul de a gandi. Si sa lase totul pe mana destinului. Stie ca daca nu face ea ceva bine…altcineva nu o face.
Ea traieste prea mult. Si prea intens. Si doar pentru ea. Daca si el ar vedea-o…poate lucrurile ar fi altele. Dar frica o imbraca si se rezuma la doar a privi. Cum viata trece pe langa ea. Cum mana se desprinde din stransoare. Cum zambetul ii este adresat altei persoane. Cum cuvinte nepotrivite i se astern pe buze. Cum lacrimile ii inunda ochii. Cum este privita cu ura de catre alte persoane si cu o oarecare retinere si grjia ca pentru o persoana mica si nepregatita. Cum se poate transforma in cineva imatur. Cum vede ca sansa trece si nu poate face nimic ca sa o tina langa ea. Cum nu poate sa faca ceva. Cum cade in deziluzie.
De ce doar priveste? De ce doar viseaza? De ce doar ea? De ce se hraneste din ceva ireal? De ce spune numai prostii? De ce distruge? De ce nu poate sa obtina nimic? De ce se simte ca o ratata? De ce nu e privita la adevarata valoare? De ce atunci cand plange nu este pur si simplu tinuta strans in brate cu cea mai mare delicatete posibila? De ce nu i se sopteste ca totul va fii bine si daca i se spune…e pentru ca ea intreba. De ce isi fac idei preconcepute unul despre celalalt? De ce are senzatia ca e doar un vis? De ce nu raspunde la telefon? E doar un vis. Ce e pe cale sa fie inlocuit de unul real. Un vis prelungit. Doar 4 ore,caci maine are teza.
El devine mai important decat orice.
Si ei I se rupe sufletul in doua cand vede ca nu poate fi asa cum trebuie.De ce nu poate sa ramana totul la fel? De ce sunt mereu in schimbare? De ce nimic nu ii iese? De ce exista ceva asa de profund?
She needs something. Daca ea nu se poate ajuta, nimeni nu o poate face caci nimeni nu ar risca nimic pentru ea. Daca aici nu e fericita, de ce nu poate sa fie in alta parte? Se rezuma la doar a privi. Caci stie ca daca vorbeste, totul se destrama.




1 aprilie 2010


Draga A.,

Ma simt nesimtita si ignoranta. As vrea sa desenez ceva, sa scriu ceva meaningful, dar se pare ca nu mai pot. Imi pierd capacitatile. Simturile. Sentimentele. Tot. As vrea sa vorbesc cu cineva, cineva care sa ma ajute si sa-mi fie alaturi mie in primul rand, apoi celorlalti. Sunt cam egoista, recunosc, dar probabil e forma mea de aparare. Impotriva cui, nu stiu, impotriva oamenilor, impotriva fricii de a nu mai fi ranita iar si iar, de a fi respinsa si de a nu fi inteleasa. De fapt, mi-e frica, rau de tot, de singuratate. Sau ma rog, imi era. Nu depind de altii, asta e un paradox, stii ca nu ascult de nimeni si de nimic, dar vreau sa stiu ca e cineva acolo alaturi de mine. Sau de care sa ma folosesc. Pe cei la care tin nu-i folosesc. Sau poate si pe ei, dar nu realizez.
Cert e ca sunt o persoana rea si dificila. Stii foarte bine ca distrug orice ating, si pe oricine cu care ajung sa am o relatie indelungata si complicata. Asta te include pe tine, pe mama, pe tata, pe L, pe cei mai buni prieteni ai mei. Doar eu stiu cum fac asta, cum ii innebunesc pe toti, cum ii aduc pe toti impotriva mea. E atat de usor sa distrugi ceva, dar o fac, constient si inconstient. Ma simt vinovata. E un sentiment de vinovatie in mine inca de cand eram mica.
Persoanele cu care acum intru in contact nu ma considera o persoana dificila. De fapt, ar spune ca nu m-ar vedea certandu-ma cu cineva niciodata. Nu stiu de ce. De ce m-am resemnat si am renuntat la idea ca, candva, voi ajunge departe, voi fi admirata si iubita. De fapt, nici nu stiu ce idee e asta. Mi-e teama ca nu o sa fac nimic memorabil, ca nu o sa am o ocupatie, o motivatie, pe cineva pe care sa-l las in urma, care sa ma astepte. Simt ca o iau razna. Imi vin din nou ganduri negre. Imi imaginez lucruri, traiesc din iluzii. Am invatat din propria experienta ca iluziile sunt cele mai nenorocite chestii ever; ca nu te ajuta cu nimic; se transforma in psihoze. Doar gandul ca voi trai doar in mintea mea ma innebuneste. As vrea sa fac ceva real, ceva ce-mi doresc, sa nu mai fiu singura. Am spus-o de atatea ori incat m-am saturat si eu de mine. Ce e oare singuratatea asta pe care o tot aduc cu mine? Pe care o tot proclam si o revendic? Fata de cine ma simt singura? Singuratatea devine un timp, iar timpul trece. De aia exista resemnarea. Si urasc conceptul asta. Urasc sa renunt la un scop. Dar se pare ca timpul o face singur.
Mi-am raspuns la propriile intrebari fara ajutor. Am momente mici de glorie, dar nu glorie eterna. Nu am un motiv clar pentru care sa ma trezesc in fiecare dimineata. Nu mai adorm vorbind cu cineva la telefon, povestindu-i si ascultand toate nelinistile. Realitatea e ceea ce vede fiecare. Suntem prinsi in simturile noastre. De fapt, ele sunt tot ce avem in lumea asta. Esuam sa invatam din trecut. Refuzam sa ne uitam inapoi. Dar in acelasi timp, invatam din experienta. Invatam si intelegem doar cand ne lovim de cele inalte. Asa, pentru ca ne doare mai tare si mai mult, pentru ca suntem masochisti.
As prefera oricand sa sufar in loc sa nu simt nimic. Asa as stii ca sunt vie, ca traiesc, ca am sentimente si ca iubesc. Si ca am facut orice ca sa nu ajung in situatia aia. Nu ca nu am facut..nimic.
Ma simt tinuta in loc, nu pot sa evoluez, nu pot sa inaintez. Ma sufoc, si se pare ca ma resemnez. Am crezut ca va fi un an mai bun, dar e un an de tacere.
Iubirea e tot o idee. Daca pierzi idea, daca cumva o uiti, atunci persoana pe care o iubesti devine un strain. Iubirea traieste in amintiri, in propria noastra memorie. Doar ne uitam inapoi, in adancul inimii, acolo unde ingropam suferintele, si intr-o clipa, ai o certitudine, pe care o uitasei. Poti uita de iubire. Dar iti si poti aduce aminte de ea in cel mai nepotrivit moment.
Suntem fiinte geloase, suntem zi de zi supusi greselii. Ne uitam adanc in inimile noastre si asta gasim. Doar greseli si regrete. Si singuratate, pentru ca doar cu ea ai ramas. Cu ea si amintirile. Si esti neinteles, si te doare, te doare pana renunti.
Imi aduc aminte de vremurile astea, anul trecut. Am simtit poate cele mai intunecate sentimente posibile. Am tinut la amintirea noastra mai mult decat am tinut vreodata la ceva/cineva. Dar apoi am izbucnit, si nici nu stiu cum de am trecut de lunile alea. Am facut din tot un infern, vroiam sa uit tot si sa ard tot. Vroiam fiecare amintire rupta si arsa si neadevarata si terminata. Vroiam sa termin odata cu toata durerea. Si uite ca e gata. Si in loc sa ma bucur, tanjesc dupa ea.
E inuman cat de mult conteaza lucrurile astea.
Si deja am scris prea mult. Am si uitat ce vroiam sa-ti spun. Aceleasi ganduri, aceleasi dorinte si neajunsuri, aceeasi neputinta.



cu drag,
tot eu, A. 

Hmm. Februarie 2009

2009 feb
Am citit in mai multe reviste, am auzit de la mai multi oameni si incep sa cred tot mai mult in faptul ca de indata ce-ti exteriorizezi sentimentele,trairile, incepi sa scapi de ele.Nu mai sunt atat de personale, le imparti cu ceilalti.Iar eu pentru ca am o natura egoista si nu-mi place sa impart chiar tot cu ceilalti, demarez in subconstient actiunea de a UITA.Daca uiti, te eliberezi de ganduri negre.Azi nu mai simt ce am simtit ieri, citesc ce am scris mai jos si mi se pare absurd, penibil, neactualizat, sau chiar infantil, depasit, prostesc.Azi ma simt puternica, fara amintiri.Nici nu mai stiu ce gust au lacrimile sau e sa te simti pustiu.Uneori cred ca nici nu mai simt.Autoprotectie.Si iubire de sine mai presus de orice.E vara-vara e menita ca sa te distrezi.Sa dormi.Sa razi.Sa vorbesti despre toate prostiile cu prietenii.Sa faci ce vrei tu.Suntem deja la mijlocul verii si parca nu am facut nimic. Incerc sa fac zilnic ceva remarcabil. Sa simt ca am trait o zi completa:)  Ma plictisesc repede. Incerc mereu alte chestii.Pana raman cele care cu adevarat conteaza.Creez.Desi creez doar pentru mine.Toti facem asta.Sunt putini care creeaza si pentru ceilalti.Care se bucura cand se bucura si cei din jur.Nu merita.E bine sa tii la anumite persoane-e mai bine sa tii la mai multe, caci cele n laturi ale tale se completeaza diferit cu fiecare persoana in parte.Ceea ce nu pot vorbi cu X, pot vorbi cu Y. Ceea ce nu ii pot arata lui Z, il poate face sa rada pe T. si asa mai departe...Toti sunt prietenii mei,ai tai, ai vostrii. Toti se completeaza.E minunat atunci cand toate laturile tale sau majoritatea lor se pot completa cu o singura persoana.E si mai grav atunci cand ea nu se completeaza cu tine.Sa nu dramatizam..
nu sunt trista, nu sunt in depresie.Nu mai vreau sa fiu, nu mai am motive.Ma bucur, sunt surprinsa. Le-am uitat. Nu conteaza daca nu ma crede nimeni, eu sunt impacata cu mine. Cresc, devin mai mare. Azi sunt mai inteleapta decat ieri. Stiu cand trebuie sa ma dau la o parte. Stiu cand nu mai am ce cauta intr-un loc. Stiu cand trebuie sa uit ca sa pot trai mai departe. Si asta si fac. Se numeste respect de sine. Inca mai am rautati in mine, sunt scorpion si nu iert.Sunt si mandra, dar stiu ca nu degeaba. Desi nu-mi place sa recunosc cand gresesc, o fac. Asa e normal-sa-ti asumi tot ceea ce faci. Sa fi constient si sa stii sa te descurci pe cont propriu. Asta e un post random.Nu are urma de nebunie in el.
Am vrut sa sterg din posturile anterioare. nu mi se mai par de actualitate, nu mai simt ceea ce am scris.Mi se par prea sensibile si prea victimizate. Poate intr-o zi postul asta mi se va parea dur.Dar azi asa am simtit:)
A.

LIVE.

"As we grow up, we learn that even the one person that wasn't supposed to ever let us down, probably will. You'll have your heart broken and you'll break others' hearts. You'll fight with your best friend or maybe even fall in love with them, and you'll cry because time is flying by. So take too many pictures, laugh too much, forgive freely, and love like you've never been hurt. Life comes with no guarantees, no time outs, no second chances. you just have to live life to the fullest, tell someone what they mean to you and tell someone off, speak out, dance in the pouring rain, hold someone's hand, comfort a friend, fall asleep watching the sun come up, stay up late, be a flirt, and smile until your face hurts. Don't be afraid to take chances or fall in love and most of all, live in the moment because every second you spend angry or upset is a second of happiness you can never get back."

Duminica

"Everywhere they went, still there they remained."

ROZ. Octombrie 2011

Viata e roz.


Nu doar cand esti indragostit sau iti merge bine.
Rozul este o culoare ca toate celelalte, nu apartine doar copilariei sau prostului gust.
Saracul roz, victima a ideilor preconcepute. Ar trebui sa-i acordam o sansa.
Rozul te face mai visator. Rozul e si realitate.
Roz sunt primele flori, iar rozul atrage mereu privirile.
Roz este iubirea, roz sunt norii si roz sunt visele.
Roz sunt oamenii priviti prin perspectiva dorintelor.
Roz e extazul, iar roz e marea la apus.
Roz e prietenia, iar Roz e cea mai buna prietena.
Roz sunt noptile pierdute, dar roz sunt si zilele in care le recuperezi.
Roz e muzica, roz sunt idolii nostrii, iar roz sunt concertele pe care le asteptam un an intreg.
Roz e frumusete, roz e inteligenta, roz e dedicatie, si roz e stralucire.
Roz e iesirea din anonimat, roz sunt strazile, dar roz e cerul.
Roz sunt baloanele, roz e bucurie, roz sunt rasetele impartite imprejur.
Roz e singuratatea, roz e motivul pentru care te analizezi, roz sunt copiii, roz sunt miracolele.
Roz iti e inima cand iubesti, roz iti sunt obrajii cand vezi pe cineva, roz iti sunt ochii cand il urmaresti cu privirea.
Roz e scoala, roz sunt pauzele, dar roz sunt si testele.
Roz e nisipul, roz e podul catre infinit, roz e pielea la contactul cu marea.
Roz e Parisul, roz e Roma si roz e avionul care te duce catre orice destinatie.
Roz sunt norii, da, roz sunt norii care ne vegheaza.
Roz e soarele ce apune, roz e luna ce promite.
Roz sunt cartile si roz sunt citatele preferate.
Roz e insusi infinitul, insusi intelepciunea si orizontul.
Roz e speranta, iar roz e satisfactia.
Invata sa apreciezi viata, incearca sa-i dai o culoare roz.Gaseste ceva roz in orice, rozul te face mai bun, rozul da viata.
Nu deveni un ignorant,un fals si un ipocrit.
Roz este viitorul.

You are the only excepion.

He broke his own heart
And I watched
As he tried to reassemble it.

The Mean Reds.


Holly Golightly:He's all right! Aren't you, cat? Poor cat! Poor slob! Poor slob without a name! The way I see it I haven't got the right to give him one. We don't belong to each other. We just took up one day by the river. I don't want to own anything until I find a place where me and things go together. I'm not sure where that is but I know what it is like. It's like Tiffany's.
Paul Varjak:Tiffany's? You mean the jewelry store.
Holly Golightly:That's right. I'm just CRAZY about Tiffany's!
Holly Golightly:You know those days when you get the mean reds?
Paul Varjak:The mean reds, you mean like the blues?
Holly Golightly:No. The blues are because you're getting fat and maybe it's been raining too long, you're just sad that's all. The mean reds are horrible. Suddenly you're afraid and you don't know what you're afraid of. Do you ever get that feeling?
Paul Varjak: Sure.
Holly Golightly:Well, when I get it the only thing that does any good is to jump in a cab and go to Tiffany's. Calms me down right away. The quietness and the proud look of it; nothing very bad could happen to you there. If I could find a real-life place that'd make me feel like Tiffany's, then - then I'd buy some furniture and give the cat a name!
Paul Varjak: “You call yourself a free spirit, a wild thing. And you’re terrified somebody’s going to stick you in a cage. Well, baby, you’re already in that cage. You built it yourself. It’s wherever you go. Because no matter where you run, you just end up running into yourself.”
 Desi poti crede toata viata in principiile tale, te poti ghida dupa orice directie vrei, dupa orice moment important sau dupa instict, esti nevoit la un moment dat sa accepti un compromis, o schimbare, pentru a te adapta lumii sau doar persoanei iubitei. Astfel, te accepti pe tine si persoana care ai devenit.
"We're after the same rainbow's end,
waiting 'round the bend,
my huckleberry friend, Moon River and me."

Despre viata. Februarie 2010

Sunt atat de multe lucruri pe care nu le-am apreciat in viata.
Primul ar fi parintii.
M-au invatat sa traiesc inconjurata de tot ce era mai bun pentru mine.M-au ferit de suferinta.Au facut totul pentru mine.M-au ajutat sa devin cine sunt.Insa cu timpul,copii cresc...si nu stiu sa-si aprecieze parintii,ranindu-i in mod inconstient.Totul e parte din maturizare,probabil.Ajungi sa crezi lucruri rele despre parintii tai, sa crezi ca ei iti fura libertatea, ca iti vor raul, ca nu te lasa sa traiesti si sa-ti urmeze impulsurile.Incepi sa te certi cu ei, sa te inversunezi..poate doar incepi sa-ti impui parerea.Regret ca nu am stiut sa-i apreciez...imi pare rau ca i-am dezamagit de atatea ori, ca nu i-am ascultat, ca am facut doar ce am vrut si m-am ghidat dupa vointa mea..desi eu nu stiu nimic despre viata.Imi pare rau ca i-am contrazis de atatea ori...In final..realizezi ca doar ei sunt singurii care iti vor binele si te iubesc neconditionat..si eu doar de asta am nevoie.Mereu vor fi acolo pentru a ne ajuta in orice situatie..si mai ales de a ne scoate din orice necaz.La varsta asta, sa gresesti e uman.Trebuie sa inveti din greseli.Sa privesti spre viitor.Sa asculti ce iti spun parintii, care au deja o experienta de viata.Nu trebuie sa te distrugi singur..asa cum am eu prostul obicei.Ei sunt singurii care nu ma vor parasi.Pe ei probabil nu ii voi indeparta, oricat de mult i-as dezamagi.In momentele in care ei se simt rau, eu deja nu mai contez.Eu am o viata inainte(si trebuie sa accept asta) si pot sa trec peste orice,chiar daca sunt singura..Si daca nu am stiut sa-i apreciez in trecut, acum e momentul sa ma revansez.Acum stiu ca ei au incercat inca de la inceput sa ma protejeze de lumea cruda care ma inconjoara si care imi taie aripile.Care incearca sa ma faca sa renunt.Imi pare rau ca i-am mintit de atatea ori si inca ii mint..desi urasc minciuna.Dar uneori ii mint doar ca sa-i protejez si eu pe ei.
Imi construiesc o lume falsa pentru a ma invalui in ea.Imi repet faptul ca viata este grea,complicata,plina de oameni rai,cu probleme ce se ivesc zi de zi..pana cand ajungi sa nu mai controlezi nimic.Viata este probabil mult mai simpla. Unii nici nu pun la suflet nimic din ceea ce li se intampla..trec mai departe si se bucura de ce le ofera viata.Uneori ma plangeam de faptul ca viata e banala.Ca treci prin aceleasi lucruri zi de zi.Ca nu mi se intampla nimic si ca nu am niciun motiv pentru ziua de maine.Uneori spun ca am nevoie de mai multa siguranta si certitudine.Ca nu stiu la ce sa ma astept de la ziua de maine si ca nu este nimeni care sa ma protejeze de ea.Uneori vad viata invaluita de raze de soare si ma bucur de fiecare dintre aceste raze ce coboara pe pamant.Alerg printre vise cu nevoia de a-mi recapata identitatea.Nu stiu cand am incetat sa fiu eu.Poate nu am fost niciodata.Poate doar am avut iluzia ca sunt eu.Unii se nasc ca sa moara.Altii ca se astepte.Mult sau putin.Altii ca se regrete.Unii ca sa iubeasca neincetat.Altii, sa fie linistiti si impacati.
Eu probabil m-am nascut ca sa astept.
Acum ma simt pustie.Am nevoie de iubire.Iubirea exista in multe feluri,ce-i drept.Insa imi lipseste motivul zilei de maine.Sunt prea singura.Nu mai sunt capabila sa iubesc sau probabil sa fiu iubita.
De cand exist,am fost inconjurata de iubire.Coplesita de iubirea parintilor.De iubirea bunicilor.De admiratia prietenilor parintilor.Am fost crescuta pentru a iubi si pentru a trai in iubire.Si brusc, cand aceasta dispare...incepi sa-ti pui intrebari.Sa crezi ca tu esti de vina.Ca tu distrugi totul in jur.Iubirea este precum maturizarea,precum anotimpurile.Nu realizezi cand vine, nu simti cand dispare.Nu iese in evidenta.Se simte doar in interior.Insa cand pustietatea te apasa pe zi ce trece..realizezi ca ceva nu mai este ca la inceput.La mine nu poate fi vorba de un inceput.Poate din nou ma mint singura.Dar chiar nu stiu daca a fost reala sau doar o iluzie. Nu mai am amintiri.Si ele m-au parasit.Nu mai sunt capabila sa iubesc. Nu mai sunt capabila sa-mi amintesc cum e sa iubesti.Se instaleaza iluzia unei iubiri imaginare.Unei iubiri ce nu mi-a apartinut niciodata.Nu mai pot sa ma regasesc.Simt ca sunt indiferenta.Ca ii dezamagesc pe toti.
Sunt putine persoane care intr-adevar tin la mine si pe care le iubesc..persoane fara de care as fii si mai singura decat sunt.Sunt foarte putine persoane care nu m-ar lasa la greu si care vor fii mereu alaturi de mine pentru a ma ridica atunci cand ma pierd.Am foarte greu incredere in cineva.Nu toti merita sau poate nu toti sunt pe aceeasi lungime de unda.Nu imi place sa ma contrazic sau sa ma cert intruna cu cineva.Imi face rau.In ultimul timp..orice tipat imi face rau.
Imi iubesc parintii, imi iubesc prietenii, imi iubesc cateii..imi iubesc soarele.Ma las umbrita de nori cateodata.Lumea spune ca sunt pesimista.Cateodata cred ca am 2 personalitati.Dar nu e asa.La varsta asta..totul e confuz.Treci prin prea multe etape, iar sentimentele te coplesesc.Nu mai stii ce e bine si ce e rau.Speranta te paraseste cateodata.
Invidia este ceva rau..nu sunt invidioasa pe cei care au gasit fericirea, pe cei care au un motiv pentru maine, pe cei care sunt indragostiti.Doar tanjesc probabil dupa asa ceva.
Unii spun ca a iubi inseamna a ierta.Deja iertand,iubirea poate deveni mai profunda..sau poate disparea treptat.Atunci cand ierti, ierti in primul rand pentru tine.Pentru a-ti gasi propria eliberare.Poate tot ceea ce scriu aici nu reprezinta nimic.

M-am simtit ingrozitor zilele astea, coplesita de sentimente confuze si de prea multe lucruri pentru scoala.
Maine,desi e joi..vreau sa dorm toata ziua.Iar vineri, sa o iau de la capat, cautand printre picaturi, si fericirea.
Vreau sa ma regasesc.Sa-mi regasesc capacitatea de a iubi.
xD

Primul semn al fericirii. Septembrie 2009

Azi a fost diferit.A fost o zi fericita. 
Azi am lasat in urma grijile.Am observat ca pot trece mult mai usor peste anumite lucruri, ceea ce este foarte bine.Nu stiu daca am devenit mai nesimtita, cuvantul este urat, insa am inceput sa nu-mi mai pese atat de mult de ceilalti si sa-mi vad propriile interese.Sa nu mai ma rog de nimeni sa fie prieten cu mine.Sau nu mai fiu eu cea dependenta.Am inceput sa traiesc.Sa ma bucur de ceea ce e in jur, de ceea ce ma face fericita.
De ce au unii mai mult noroc decat ceilalti?-Si eu am noroc,norocul nu se manifesta mereu, ci doar atunci cand ai nevoie de un mic impuls, de un mic ajutor.Norocul poti sa ti-l faci si singur, daca te duce suficient de bine capul:)
De ce ne amagim atat?-Pentru ca uneori nu invatam sa pierdem, nu vrem sa acceptam ceea ce e evident, pentru ca tragem de orice pentru a nu ramane cu nimic in final.Pentru ca nu vrem sa acceptam ca viata e frumoasa si trebuie traita, regretele trebuie sa fie uitate.Pentru ca vrem sa ne limitam decat la un singur sentiment sau la o singura persoana, cand lumea e atat de diferita.Pentru ca acolo, undeva, intr-un anumit moment, candva si cu cineva iti vei aminti de toate astea si vei regreta cat de mult te-ai amagit pentru nimic.Pentru ca tot ce scriu aici nu are sens, dar vreau sa scriu.Vreau sa scriu despre cum nu m-am amagit azi.Despre faptul ca am acceptat in sfarsit ceea ce era deja evident.Pentru ca nu mai tin socoteala zilelor care trec de la inceputul anului.Pentru ca nu mai sunt limitata la o singura idee, la o singura iluzie si la o singura amagire.Viata e frumoasa, lumea e larga...trebuie doar sa o las sa ma primeasca.
De ce uitam?De ce ne aducem aminte atunci cand deja uitasem?-Pentru ca nu poti elimina definitiv o parte din tine, dar poti trece peste ea.Ai uitat, ai trecut peste atunci cand nu te mai afecteaza orice lucru care-ti aduce aminte.Nu mai simti nevoie sa-ti aduci aminte.
De ce cautam fericirea?-in alte locuri, in alti oameni, in trecut, departe...Cand te poti uita mai bine in jurul tau.Poti gasi fericirea in orice.Intr-un prieten care te ajuta, intr-un prieten cu care razi, intr-un om simplu pe care il vezi pe strada, intr-un catelus:D, intr-o revista:D, intr-un zambet, intr-un complot, intr-un rasarit..in orice.Trebuie doar sa privesti in jurul tau.
De ce alergam dupa dragoste?-pentru ca uneori reprezinta tot de ce ai nevoie.Dragostea,la randul ei, se gaseste in orice...in prieteni, in catelusi(sau pisici, dar eu nu suport pisicile)..Insa vine timpul cand ai nevoie de cineva care sa-ti fie alaturi, de cineva pe care sa-l iei in brate atunci cand simti nevoia de a fii protejat si de a uita de tot.Dar te lovesti de desincronizare.Nu esti iubit atunci cand iubesti, nu iubesti cand esti iubit.Nu primesti dragoste cand ai nevoie de ea..insa nici nu ceri.Cand esti nefericit,preferi sa te inchizi in tine, sa ai mii de ganduri negre, sa faci presupuneri, sa acuzi. Sa te vezi pe tine singura victima.Nu este corect sa nu fii iubit atunci cand doar cu asta traiesti.Si ajungi intr-un final sa fii indiferent, sa uiti sa iubesti, sa te uiti pe tine, sa pierzi tot ce aveai, sa te pierzi, sa-ti pierzi identitatea..sa simti ca fundul prapastiei este tot mai aproape.Doar din cauza unei nevoi neimplinite.Pentru ca ne pierdem speranta.Ajungem sa credem ca iluziile si visele nu te mai ajuta la nimic si iti fac si mai mult rau.Ajungi sa te acuzi pe tine de tot ce se intampla si sa-i asezi pe ceilalti pe piedestale.
De ce nu suntem niciodata multumiti?-pentru ca mereu vrem mai mult.Iar cand nu obtinem nimic, suntem dezamagiti si cautam cauza in alta parte.De ce nu putem fii mai buni?Pentru ca asta ne e conditia umana.
*
In ultimul timp m-am convins de faptul ca e mai bine sa nu pastrezi nimic pentru o ocazie speciala.Fiecare zi, fiecare ora, fiecare clipa pe care o traiesti este o ocazie speciala.Maine nu va mai fi azi, nu va mai fi azi niciodata.Nu ajunge sa regreti ceea ce nu ai facut azi.Toate aceste lucruri pe care le vei face "intr-o zi" nu isi vor gasi niciodata finalul.Iti pare rau ca nu ai spus "te iubesc" cand ai simtit nevoia, resemnandu-te ca e prea tarziu acum.
*

Stay with me.. Iulie 2009

Mintea imi este invadata de ganduri.Nici macar nu sunt toate constientizate.Pot fi rezolvate.
E un haos.Pentru ca eu il fac sa fie.Pentru ca ma invinovatesc de tot ce se intampla rau in jurul meu.Deoarece cred cu tarie in faptul ca eu distrug orice ating si orice om pe care il iubesc.Faptul ca sunt sigura. Nu..tocmai prin credinta asta le fac rau. Nu pot sa-mi fac rau in continuare. Trebuie sa accept ca viata e frumoasa chiar daca nu e simpla.Nu e o drama. Dar cum pot sa ma conving de asta? Cu ajutor si timp.
Thoughts.
*
I wanna get back
To the old days
When the phone
Would ring
And I knew it
Was you
*
There’s a boat sailing out there/To an island no one’s aware of/We can go together and take to the sea/Sail with me/Sail with me./Every road lead us to somewhere/And every turn bring us closer to home./Being alone doesn’t mean that you’re free/So come with me./Come with me./Come with me./Come with me.[..]There’s a note waiting out there/For a song no one’s aware ofN/o one’s aware of/No one’s aware.
*





As far as I could remember. Martie 2010

I tended to share everything in the same time i used to be different.
I have always wanted to leave behind some reasons to be missed.
"I tried to be perfect but nothing was worth it/I don’t believe it makes me real/I thought it’d be easy,/But no one believes me,/I meant all the things I said.''
I learned that every choice that you make defines who are you turning into. I feel like I don't have any of those choices. Well, life's complicated by its definition.I'm just making it more and more complicated, but I feel like I couldn't live in a simple life.
*
"I'm in love, with a fairytale, even though it hurts, cause I don't care if I loose my mind I'm already cursed" I knew he will win.He's got something special.

It's often said that no matter the truth,people see what they wanted to see. You have to learn to live with the others, not stuck in your own world.That won't never help you. You'll end destroying yourself. You'd prefer the pain instead of indifference.
Try to understand all the people that surround you.Or just try to understand that they're not like you.Their minds are more complicated than you've thought.
*Some people might take some steps back and find out that they were looking at the same big picture all alone.There are others who will never realize that.The formers can consider themselves lucky, because less clouds will threaten their sun with heavy rain. They find out that a big part of their life was mistaken with a big lie, lie that ends when they are determined to leave it out and to forget what it must be forgotten. Some of them abandon trying, chosing to live in regrets.But some of them are crushed once again by The Luck, who helps them to another life. But some of them are really proud and satisfied, that they begin once again living.
*Some people might see that their lies had almost turned true.When you are living by telling lies, those lies would finally turn against you.Never try to destroy somebody's life, you'll end up by destroying your own world.All alone.With no one who might care for you.
*Some people run as far as they can so that they don't have to look at themselves. They turn into cowards, they can't face what they've done, they can't bear the failure, they end in smoke.
They were living in their own world, they were the only stars of their world, they loved nothing but themselves. And now, when the real world refuses them, they prefer running and hiding themselves instead of facing their failure.It's bad to be like them, but I don't care what they feel.They have chosen how to live.I'm not responsible for their greatest choice.

*



I'm watching a waterspider trying to get out of the pool.In vain.He'll finally end up dying.I'm not helping him; though i could.This is the real life. Nobody's there when you need them the most.You have to manage it by yourself. But some people just can't walk away from the problem.The problem is in you.You've created it;You have to solve it.

Abur. Martie 2010

De 10 luni de cand am ajuns in casa ta iti veghez lacrimile in fiecare noapte.Sunt martorul mut al unei dureri pustii, durere neinteleasa si fara rezolvare.Nu am viata,nu pot sa simt, nu pot sa ating. Nu simt caldura ce se evapora prin aburii amari precum o face peretele. Nu simt nici amarul lacrimilor pierdute prin neputinta precum o face gresia.Nu sunt nici usa, nu sunt sprijin al unui echilibru pierdut.Nu te ajut cu nimic, iti reflect doar ceea ce nu vrei sa vezi, nu vrei sa accepti. Ma acoperi cu abur si uiti de mine, ma privesti cu ura, ura ce ti-e destinata tie, pentru ca a ta este imaginea morbida ce se reflecta in mine. Aburul se condenseaza sub pesimism, iar eu ma ascund sub lacrimi false. Nu esti singura cand plangi, ma ai pe mine, ai peretele, ai usa si ai gresia. Poti avea si cada daca te consoleaza cu ceva. Tot singura ramai. Sangele si lacrimile sunt purificate atunci cand le elimini, insa ne patezi pe noi. Daca noi si cei din jur nu avem mila fata de tine, ai hotarat sa nu ai nici tu. Totul se invarte in jurul urii, se pare ca toti sunt atrasi de ea. Tu ai ajuns la capat de drum, vrei sa renunti, nu mai ai niciun motiv pentru ziua de maine.Insa viata e prea cruda, nu vrea sa te lase sa pleci. Vezi cum toti simt ura pentru tine, chiar si gresia pentru simplul fapt ca o murdaresti. Visele ce odata iti dadeau aripi, acum sunt doar scrum. Scrum ce nu se va inalta prea curand. Inlocuieste'mi aburul cu scrum, poate voi reusi sa'l transform din nou in vise.Dar nu, pentru ca nu ai incredere in nimeni, nu vei avea nici in mine.Eu nu te voi trada,sunt un simplu obiect, un simplu martor.Da'mi ocazia de a face ceva memorabil in viata, lasa-mi un motiv pentru a ramane in amintirea ta.Da'mi viata prin revenirea ta.Lasa'ma sa fiu mai presus decat peretele si usa.Tot singura vei fi, insa eu voi triumfa.Poate asa vei triumfa si tu.Poate si pe tine te va iubi cineva asa cum tu m'ai iubit pe mine.Uite, ei sunt prietenii tai.Ei sunt ingrijorati, surprinsi, impulsionati, curiosi si iubitori.Se stabilesc conexiuni intre fiinte, conexiuni straine mie.Nu esti singura.Esti doar pustie.Ai nevoie de cineva care sa te completeze, insa intre timp ii ai pe ei.Ma ai si pe mine, iti suport lacrimile si privirea indurerata.Te sustin, nu cad cand ma lovesti, nu ma sparg cand iti versi furia.Sunt doar eu, probabil ca tin la tine sau probabil iti sunt fidela. Nu fi nerecunoscatoare-ei iti dau iubire.Nu iubirea pe care o astepti, insa nu ii dezamagi.In mine poti sa dai, eu nu am sentimente.Arata-ti recunostiinta fata de persoanele carora le pasa de tine, nu le ignora.Uita trecutul, el nu mai vine. Priveste spre viitor, nu te ineca in neputinta. Ma simt inutila. Simt din nou abur condensat deasupra mea. Lasa intunericul sa cada peste mine, pleaca de langa mine.Voi deveni egoista, daca tu te simti rau, nu ma face si pe mine sa simt aceleasi lucruri.Am uitat: eu nu am viata.Tu insa ai, si iti doresti cu ardoare sa o pierzi.Mai ai multe de trait.Viseaza.Totul e trecator.Traieste momentul si lasa in urma regretele.Nu mai percepe reprosurile.Tot din ura sunt nascute.Simt cum imi pierd glasul, pentru ca tu iti revii.Pentru ca te cuprinde somnul.Maine sper sa nu ma trezesc, sau daca ma trezesc, sa ma trezesc linistita.Sa pot trai din nou prin tine.Ia atitudine.Eu am luat: nu am vrut sa ma mai las acoperita de aburi, chiar daca ai umplut cada de 4 ori cu apa fierbinte.Ai distrus mediul.Nu ti-ai satisfacut dorinta. Nu'mi place aburul.
Cu drag,
Oglinda.

Fals. August 2009

Ploua.Invizibil.Aerul este intrigant.Noaptea asta nu mai cere ura,cere deslusire. Cerul e plin de nori negri-nu gri, caci griul este un intermediar.Liniste morbida.De fapt, azi cerul protejeaza.Elibereaza, dezlatuindu-se.
Viata pluteste in aer.
Natura prinde glas.Doar o parte se elibereaza.Cealalta e senina.
Pura.
E frig.Mereu a fost frig, sau poate nu atat de cald precum ne asteptam.
Acum nu mai e nimic.
E liniste.
Pace nu va fi niciodata.
Cerul tine azi cu mine.
Ai simtit vreodata frigul?
Gaseai mereu alte surse de caldura.
But you gotta find something real to believe in.
Te poti refugia in ploaie.
Dar tot simt aceeasi pustietate, oricat de frig ar fi.