marți, 30 iunie 2015

tot ruina

And when I hit rock bottom again, my mind starts wandering, and I become troubled. 
Degeaba spui ca nu e adevarat. Nu stiu cum reusesc. Sunt defecta, sunt plina de imperfectiuni. Ating, atrag si distrug. Asa a fost mereu. Nimic bun nu a ramas cu mine. Degeaba cred in maretie cand eu sunt o ruina. Degeaba promit sa fiu mai buna cand tot ce fac e sa indepartez. Nu poti sa treci de bariera asta si nu iti dai seama ca e doar un mod de aparare, iar esenta e sub ea. Si din pacate, nu dovedesc ca pot mai mult. Degeaba ma laud si am asteptari cand zi de zi, ora de ora, sunt la pamant. Ganduri, schite, asemanari, priviri, reflexii, oglindiri... unde ma caut, acolo nu ma gasesc. 
Si de aici de jos, din abisul intunericului (ca sa nu zic groapa), promit ca ma voi ridica cu blandete si cu gratie si voi lasa armele, voi lasa suspiciunile si voi lasa frica. Cand nu caut, gasesc. Cand caut, ma pierd iar, aici in intuneric. Nu-i asa ca fiecare are intunericul propriu, dominat de vocile rele, care nu isi fac cunoscuta prezenta decat cand te simti tu destul de fericit?
Diferenta e ca eu le las sa vorbeasca, sa isi cante cantecul de sirena, iar eu ca o fraiera, ma las prada lor si continui sa le slujesc. Le aduc laude si le hranesc cu pesimism si cu greseli. 
Asa am fost, asa raman. Daca vezi ce e mai rau din mine, asta iti voi arata.
Daca incerci sa vezi din ce sunt facuta cu adevarat, iti arat doar bunatate, delicatete si tandrete. 
Dar nu. Asa cum esti construit, asa cum ai fost ranit, alegi sa trezesti doar ce e mai rau si mai obscur. Te sperie lucrurile astea, cand ar putea sa te provoace. 
Toti purtam o masca construita din loviturile pe care le-am primit si din frica de a le mai primi din nou. Dar de ce ne e frica, de aia nu scapam. Vreau sa indraznesc sa cred ca sunt capabila sa vad dincolo de ea, dar tu nu indraznesti sa o dai la o parte. Asa dansam la balul mascat al verii, cu doua masti macabre, faurite din cel mai gros lut si pictate de-a lungul anilor de experiente pe care nu le-am mai repeta si de persoane cu care nu vrem sa mai avem de a face. Am lasat toate lucrurile rele sa isi puna amprenta pe noi, sa ne marcheze si sa ne avante spre viitor cu o frica si cu o retinere. Asa satisfactie sa le dam ? credem ca ne protejam, dar din pacate, tot ce facem e sa indepartam. Eu mi-am dat-o jos din cand in cand, dar acolo unde eu sunt dezbracata, tu ai 5 straturi de haine puse. Acolo unde eu nu sunt ranita, tu esti. Acolo unde eu sunt cusuta si am cicatrici, tu ai pielea nepatrunsa si orice atingere o simti ca pe un fior. Eu am locuri nedescoperite, iar tu le-ai pierdut sacralitatea de mult. Eu traiesc prin vise, iar tu te tii de realitate. Cine e mai castigat? Doar viata, caci toti pierdem in fata ei. 
Asa ca, ruina sau nu, eu stiu cine sunt, ce imi doresc, dar gresesc, si nu doar o data, de fiecare data cand incerc sa nu o fac. Totul ar fi asa de simplu fara orgolii, fara lupte de puteri, doar cu alegeri asumate si riscuri luate. Visez sa ma construiesc din nou, fara sa ma mai clatin la fiecare adiere de vant. Sunt puternica, dar totusi, cine poate sa indure atata vant? Tot ce imi doresc e sa merite cineva sa imi dea jos masca, iar eu o sa i-o dau pe a lui jos, iar ceea ce se ascunde sub ele sa fie ceea ce mereu a lipsit. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Show me some love!