marți, 23 februarie 2016

same same same

All I ever had, I lost.
Everything that makes me smile, must be taken away from me. Everything I find beautiful manages to get destroyed by my ways. I don't know what to do, how to say it better, how to plea for divine forgiveness. I don't know how to be better, I don't know what to do to stop feeling this way.
I am tired of feeling empty, I am tired of keeping this wall so high, the sky cannot be seen.
I am tired of finding a smile in a sea of nothing and lose it for the sake of one mistake. Can destiny get any more cruel? Do I get to be anyone but me? Do I get to smile without the fear of losing everything by tomorrow? Do I get to experience shared joy? Isn't it the time just to be happy? Why would you give me one moment of pure bliss, then take it away from me? Can't I deserve better?
I am tired to destroy everything I touch. I am tired to open up and get crashed. I am tired to rise from ashes over and over again. I'm like a cat with 100 lives. When I think I lost it all, there I am, still alive.
I am tired of closing the doors and I earn to feel happiness again. I can't live in this agony of not feeling and then feeling and losing it.
why?
they have everything they want and I have nothing.

duminică, 21 februarie 2016

M-am saturat de lectii

In incercarea amara de a cauta o poza, un citat, un roman, orice, ca sa descrie ce simt eu acum, am gasit raspunsul: nu as stii cum sa scriu in search bar pentru a gasi exact ce amintiri nefaste mi-au venit in minte.
As putea scrie: heartbreak; was it even real?; did I matter?; Did I imagine 2 years?; was I living inside my hopes?.... 
Si nimic nu m-ar consola, nimic nu mi-ar da certitudinea. Pentru ca mereu am cautat o certitudine cand eram cu tine, rareori m-am simtit in siguranta. Traiam mereu cu indoiala si uite ca am avut dreptate. Au fost ani chinuiti ascunsi sub imaginea perfecta a armoniei, au fost mereu dorinte neimplinite si idei neimpartasite. Nimic nu venea de la sine, insa in iluzia zilnica, eu eram si fericita. 
Fericirea mea a fost aruncata foarte usor la gunoi si apoi refolosita pentru a o ferici pe alta. 
Si acum am inteles cum ti-ai invins tu slabiciunea. Ai mascat neputiinta cu iscusinta, folosindu-te de mine, de cea de dinainte si probabil, si de cea de acum. Ne-ai luat noua resursele si le-ai vandut fermecator ca fiind ale tale. Din putinul ei ai facut un castel pentru mine si din tot ce ti-am dat eu, ai impartit cat sa-ti ajunga o vesnicie pentru inca o mie de fete. 
Esti un farsor si jonglezi cu fericirea celor din jur. Tu nu vei fi niciodata implinit si desavarsit. Iti ascunzi handicapul si iti urmezi planul pe drumul de gheata, consolandu-te cu ce dobandesti de pe urma constructiei tale din materiale reciclate. Stii ca nu va tine mult si deja te gandesti cum te vei folosi si de ea, pentru a avansa in continuare. 
Oare eu ce am avut de castigat? Oricat de mult mi-as fi dorit sa fi fost diferita, timpul imi arata ca am fost doar o oarecare. Si la cat de repede mi-am gasit linistea dupa ce ai plecat, probabil am fost amandoi doar o alta oprire pe drumurile noastre complet diferite.